De 157 de ani
sustinem invățământul.

            În acest an, pe 1 Mai 2025 , Şcoala Gimnazială Măluşteni împlineşte 157 de ani.
          Urmare a Legii învăţământului din 1864, aprobată în Camera Deputaţilor la 16 martie 1864 şi promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe 25  noiembrie 1864, s-au înfiinţat şcoli în mediul rural. Aceasta a fost prima lege şcolară din România, care se situa astfel printre primele state europene, după Suedia, Norvegia şi Prusia (care au statuat unele principii printr-o lege a învăţământului) înaintea unor ţări care-şi arogau pretenţii de înaintaşi în domeniu, precum Anglia, Italia şi Franţa […][1].

            Într-un proces-verbal încheiat la data de 29 iunie1870, învăţătorul Gheorghe Adrianu are inspiraţia de a anota următoarele: „Şcoala acestei comune este înfiinţată la 1868 Maiu întâiu de către subsemnatul în rânduială cu decretul onoratei prefecturi alei acestui judeţu (Covurlui) Nr 2034 cu data din 2 Aprilie 1868. ”
            Comuna Măluşteni, care număra la acea dată  155 de familii cu 650 de suflete, nu dispunea de local propriu pentru şcoală. De aceea, Primăria închiriază un spaţiu destinat învăţământului de la Smaranda (născută Liga) şi pentru care se plătea o chirie de  117 lei noi şi 50 de bani lunar.
            Condiţiile nu erau dintre cele mai prielnice. Datorită sărăciei (majoritatea erau plugari). Mulţi copii nu frecventau cursurile şcolii. Asfel, în anul şcolar 1868-1869 erau înscrişi în clasa I un număr de 27 de copii, iar în clasa a II-a doar 7. Un număr de 12 copii şi 37 copile nu urmau şcoala.
            În anul şcolar 1869-1870, în clasa I se studiau: Cunoaşterea literelor, Silabisirea, Cetirea, Formarea numerelor, Numeraria, Adunaria, Rugăciuni, Istoria sacră de Dimitrie Iarcu, Caligrafia. La sfârşitul fiecărui semestru se forma o comisie de examinare compusă din: învăţător, preot, primar şi membrii Consiliului şcolar.
            Învăţătorul era atenţionat, printr-o adresă din partea Revisarului şcoalelor pe Judeţele Tecuciu, Covurlui, Cahulu, Bolgrad şi Ismail, ca aceste examinări să se ţină numai în zile de sărbătoare. Elevii primeau calificative.
            Condiţiile precare din mediul rural au fost preyentate de Mihai Eminescu în articolul „‹‹Românul›› şi ‹‹Naţiunea›› se plâng” publicat în ziarul Timpul pe 13 august 1882.
            „ E prea adevărat că administraţia vede în şcoli o sarcină odioasă. Învăţătorul şi şcoala sunt concurenţii postulanţilor la bugetul comunei … . Dispreţ pentru  biserică şi ură pentru şcoală este signatura aşa-numitei administraţii comunale. … Dar totuşi cauzele de căpetenie ale relelor rezultate nu sunt acestea, ci una mai generală şi mai apăsătoare: sărăcia… .

            Învăţământul e obligatoriu, dar această obligativitate e o ironie. A-l obliga pe ţăran să-şi trimită iarna copilul său îmbrăcat la şcoală înseamnă a i-l ucide”.

            Până în anul 1906 activitatea şcolară s-a desfăşurat în locuinţa Smarandei Liga.

            După 1906 (8  noiembrie), elevii s-au mutat într-un local corespunător graţie donaţiei făcută de Ion Liga.

            Ion Liga, un fiu al satului, la vârsta de 17 ani merge la Sf. Muntecu scopul de a se dedica vieţii monahale, dar părinţii îl aduc înapoi la Măluşteni. Se căsătoreşte cu Smaranda Damian din Bârlad. Îndeplineşte funcţia de subprefect de Tecuci şi vameş la Chilia. În 1871 îi moare soţia şi se căsătoreşte cu Aspasia Bîcu, născută Ralea. Nu are copii. Construieşte casele din Măluşteni în 1879. De asemenea, mai îndeplineşte funcţiile de subprefect al plăsii Horincea, Judeţul Covurlui şi primar al Comunei Măluşteni.

            În urma unui accident de tren în 1886 îşi face testamentul şi donează casele din Măluşteni împreună cu 59 ha  de teren arabil şcolii din Măluşteni. Moare în 1890, rămânând soţia lui moştenitoare legatară până în 1906 când încetează din viaţă.

            Pe 8 noiembrie 1906,  şcoala ia în primire localul donat (construit din cărămidă pe fundaţie de beton, cuprindea două săli de clasă, un hol mare şi cerdac). La vremea aceea nu exista şcoală mai frumoasă în împrejurimi ca cea de la Măluşteni.

            Din veniturile realizate de pe pământul dăruit, erau ajutaţi elevii şcolii. De exemplu, în anul 1914, 45 de copii au primit cărţi şi 66 de copii au primit obiecte de îmbrăcăminte.

            Învăţătorul  Atanasie Modiga a participat la  războiul din 1916-1918, a luptat la Mărăşeşti, unde a fost rănit.

            În această perioadă a fost înlocuit la catedră de învăţătorul refugiat Ion Taraş din Buzău.

            În 1922 erau încadraţi trei învăţători.

            Pe lângă Şcoala „Ion şi Aspasia Liga” (această denumire a avut-o şcoala  din 1906 şi până în 1948), s-a înfiinţat, cu aprobarea Casei Şcoalelor şi Culturii poporului, un cămin cultural cu denumirea „Ion Creangă”.

            Totodată, s-a înfiinţat o bibliotecă ce cuprindea sute de volume şi a funcţionat într-o cameră a învăţătorului Atanasie Modiga.

            Datorită creşterii numărului de elevi, în perioada 1921-1922, se mai construieşte o sală de clasă prevăzută cu o scenă pentru serbările şcolare.

            Din 1921-1922, ia fiinţă şi prima grădiniţă în satul Măluşteni, ce a funcţionat într-o anexă a gospodăriei lui Ion Liga (dărâmată în anul 1974).

            Legea 1864 a fost îmbunătăţită de: Petru Poni (Legea din 1869 pentru reforma învăţământului primar), Titu Maiorescu (două proiecte, în 1875-1876 şi în 1891, ambele aprobate de Parlament), Spiru Haret, pe rând, inspector general al învăţământului, secretar general al Ministerului Instrucţiunii şi titular în trei rânduri al acestui minister. Timp de trei decenii a fost un remarcabil autor de legislaţie şcolară.

            În 1924, în timpul guvernării liberale, a fost adoptată o nouă lege şcolară, prima după 1918, Legea învăţământului primar al statului şi primar normal, prin care se adaugă învăţământului primar încă trei clase, supraprimare, V-VII.

            Chiar din 1924, la Măluşteni, s-a aplicat această lege. La Şcoala Măluşteni elevii au urmat cursurile claselor V-VII până în 1947.

            Între anii 1932-1938, şcoala este condusă de învăţătorul Ion Gh. Ursu (fost  revizor şcolar al Judeţului Covurlui). Este preocupat de cercetări în orizontul local. Descoperă unele resturi de fosile în Râpa Româneasa.

            Între anii 1938-1947, director a fost Constantin N. Blănaru, care s-a preocupat (cu toate condiţiile vitrege  din timpul războiului şi ale secetei) de gospodărirea şi îmbogăţirea dotării. Este de evidenţiat faptul că soţia sa, Ana Blănaru, a avut grijă de arhiva şcolii în timpul războiului.

            Foarte mulţi elevi nu au frecventat şcoala în această perioadă. Mulţi au rămas repetenţi.

Evidenţiem situaţia şcolară din anii 1944-1945 şi 1945-1946.

            După război a urmat o perioadă foarte grea. Populaţia a suportat povara stricăciunilor provocate şi plata unor despăgubiri. La acestea s-au adăugat efectele secetei din 1946.
            Luptele politice, instaurarea forţată a noului tip de societate şi-au pus pecetea şi pe învăţământ.
            În 1948 are loc reforma învăţământului pe baza căreia se produc modificări majore privind structura şi conţinutul acestuia, toate în spiritul ideologiei comuniste, după modelul sovietic.
            Urmează o perioadă când învăţătorii s-au preocupat de alfabetizarea populaţiei (până în 1954 când au fost alfabetizaţi toţi neştiutorii de carte, cu excepţia celor trecuţi de 55 de ani).
            În timpul învăţătorului Balaeş Manole (1947-1966), s-a făcut reparaţia capitală a localului avariat de cutremurul din 1940.
            Deoarece la şcoala din Măluşteni învăţau şi elevi din satele Mânzăteşti, Lupeşti şi Ghireasca, s-a organizat un internat şcolar (pentru 40 de elevi).
           În 1957 se mai construieşte un local de şcoală compus din două săli de clasă, o cancelarie şi un hol care a funcţionat ca sală de cinema.

            Şuşnea Apostol (1966-1974) mai construieşte două săli de clasă, două ateliere, sală pentru bibliotecă şi o încăpere pentru secretariat.

            Se generalizează învăţământul de 10 clase. La Măluşteni veneau elevii din cele şase sate ale comunei (clasele a IX-a şi a X-a).

            Între anii 1978-1985, şcoala a beneficiat de masive dotări (două televizoare, aspectomat, 2 diaclare, 3 truse de fizică, o trusă de chimie, două truse disecţie, diapozitive pentru toate disciplinele, 1 strung, o bormaşină trifazică, 1 polizor trifazic, aparat de proiecţie, 5 microscoape).

            Cel mai mare număr de elevi, din istoria Şcolii Măluşteni, s-a înregistrat în anul şcolar 1982-1983.

După anul 1989, odată cu dispariţia comunismului şi a ideologiei sale, a fost necesară o nouă reglementare a învăţământului care să legifereze organizarea, conţinutul şi funcţionarea unităţilor din sistemul naţional de învăţământ.

Până în anul 1995, când a apărut Legea învăţământului din 24 iulie, publicată în Monitorul Oficial nr.167 din 31 iulie1995, apoi republicată cu unele completări în ianuarie 1966 şi decembrie 1999, perioada 1990-1995 fiind considerată de tranziţie, învăţământul a funcţionat după unele dispoziţii şi circulare ale Ministerului Învăţământului.

În anul 2002 se construieşte noul local compus din 5 săli de clasă, hol, cancelarie, cabinet director.

În perioada 2002-2006, şcoala a beneficiat de dotări multiple (două microbuze şcolare, tv color, Reţea AEL, două calculatoare,un fax, un telefon, două videoproiectoare, cărţi pentru bibliotecă, mobilier nou, ecran proiecţie, staţie amplificare, două combine muzicale, un casetofon).

Cu ocazia acestei aniversări felicităm elevii, părinţii, colegii, conducerea Primăriei Măluşteni şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui.

                                                    Profesor,
                                                ŞTIRBU VASILE